Melodia curentă

Titlu

Artist


Irina Loghin, una dintre cele mai mari voci ale folclorului românesc își serbează ziua de naștere

Scris de pe februarie 19, 2021

Îndrăgita interpretă s-a născut pe 19 februarie 1939, în Gura Vitioarei, din județul Prahova.
  Încă din primii ani de viaţă, a fost pasionată de cântec.Irina Loghin a fost, pe rând, solistă a ansamblului Ciocârlia, Barbu Lăutaru și Ciprian Porumbescu. Cu o bogată activitate concertistică și cu un număr mare de evidențieri discografice, Irina Loghin a cântat o lungă perioadă de timp și în străinătate.

La 29 noiembrie 2002, preşedintele României Ion Iliescu i-a conferit Crucea Naţională Serviciul Credincios clasa a III-a, „pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală”.

În anul 2005, în cadrul galei „Zece pentru România”, i se decernează titlul de Cea mai iubită voce a României.

În acelaşi an, primeşte Discul de Aur pentru vânzările albumului „Mama şi Fiul”, imprimat împreună cu Fuego, primeşte Premiul I în cadrul galei „Femeile de succes ale anului 2005” şi, un sondaj realizat de CURS, o declară „Cea mai iubită solistă de muzică populară”.

În anul 2010, prin decret al preşedintelui Republicii Moldova, i se decernează titlul onorific Artist al Poporului, iar în 2012, lansează CD-ul și cartea autobiografică „O viață de cântec”.

În mai 2014, Irina Loghin a fost decorată cu Ordinul de Onoare de către președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti şi tot atunci a susţinut un concert aniversar la Palatul Național din Chișinău.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *