Ne puteti urmări și pe:

Ministrul Muncii, Raluca Turcan (PNL) consideră că majorarea pensiilor cu 40% este o iluzie, deoarece România, în nicio etapă a dezvoltării sale, nu ar fi în stare de un asemenea efort bugetar.

„O majorare cu 40% a pensiilor înseamnă un efort bugetar de 138 de miliarde, pe care România în nicio etapă a dezvoltării ei, chiar şi în anii de dinainte de pandemie, nu şi l-ar fi putut permite. Mai mult decât atât, în momentul în care s-a deschis subiectul acestei iluzorii majorări de 40%, era necesară o etapă de pregătire şi de recalculare a tuturor pensiilor, astfel încât, pe o nouă formulă, să crească pensiile cu 40%.

Foto: Raluca Turcan/Sursa: Profit.ro

Această etapă a fost angajată prin lege în iunie 2019, când era PSD la guvernare, şi în trei luni de zile ar fi trebuit, printr-un singur ordin de ministru, să înceapă această evaluare a tuturor dosarelor de pensie, să fie pregătite pentru ca după ce se stabileşte formula pe noua lege să apeşi un buton şi pensiile să se recalculeze. Evident că lucrul acesta nu s-a întâmplat”, a spus Raluca Turcan, luni seară, la B1TV.

Oana Bulai, deputat PSD de Neamț, a dat astăzi o replică vicepremierului Raluca Turcan

„Pentru PNL majorarea pensiilor cu 40%, conform legii, este “iluzorie”!
Asta e concluzia doamnei Turcan, ministru al Muncii și fost vicepremier timp de mai bine de un an. Dna Turcan a afirmat că majorarea pensiilor “niciodată nu a fost pregătită și dorită”! După mai bine de un an de guvernare, PNL confirmă că nu are nicio intenție să majoreze pensiile conform legii pe care și PNL a votat-o, iar Klaus Iohannis a promulgat-o.
Dna Turcan, legea pensiilor publice a fost pregătită pentru a fi pusă în aplicare de către guvernul PSD, în cadrul căruia am fost consilier de stat!

Foto: Oana Bulai/Sursa:Romanul financiar

Știu asta din discuțiile pe care le-am avut cu colegii din Guvernul PSD, cu domnul Budăi, cu doamna Olguța Vasilescu, care au făcut toate demersurile pentru ca pensiile să fie majorate conform graficului din lege.
PSD a lăsat totul pregătit pentru ca legea pensiilor să poată fi aplicată. România, în momentul în care PSD a plecat de la guvernare, era pe creștere economică, cu o datorie publică redusă (în comparație cu aproape 50% acum). Ba mai mult, PNL, în bugetul asumat anul trecut, avea prevăzuți banii pentru o majorare cu 40% a pensiilor.

Unde sunt acei bani? Ce s-a întâmplat cu acei bani?

Doamna Turcan, în loc să găsească scuze și să dea vina pe PSD (după mai bine de un an de guvernare PNL), ar trebui să explice de ce nu s-au recalculat pensiile românilor până azi?
De ce nu se țin de cuvânt în privința majorării pensiilor? De ce își bate joc de pensionari?” scrie Oana Bulai, deputat PSD de Neamț, pe contul de facebook.

Ne puteti urmări și pe: