Ministrul Educației: Se pregătește OUG privind recuperarea materiei pierdute prin prezența fizică în școli
#Postat de Carmen Vintu on ianuarie 25, 2021
„Am estimat un număr mediu de ore de pregătire remedială de cinci ore pe săptămână pentru aceia care au nevoie, pentru care cadre didactice vor decide că pierderile se pot compensa prin cinci ore pe săptămână vreme de 16 săptămâni, pentru că atât durează programul pe care dorim să-l iniţiem prin Ordonanţă de Urgenţă.
16 săptămâni începând din februarie pentru ce care revin la şcoală şi – o nuanţă importantă – ce ai pierdut din cauza predării online nu are rost să încerci să recuperezi tot prin predare online, e nevoie de prezenţă fizică”, a spus ministrul Educației.

Fiecare cadru didactic va decide dacă și de câte ore de recuperare este nevoie. În acest caz „programul depinde exclusiv de înţelegerea dintre elevi, cadru didactic şi părinţi”, iar Ministerul Educaţiei va susţine „orice variantă”, a promis Sorin Cîmpeanu.
Profesorii ar urma să fie plătiţi cu o sută de lei pentru fiecare oră în care recuperează materia cu elevii. Durata recuperării în acest sistem ar putea fi prelungită cu acordul profesorilor, părinţilor şi al elevilor.
#Postat de
Carmen Vintu
Reader's opinions
You may also like
Continue reading

