Ne puteti urmări și pe:

Începând de astăzi, 21 ianuarie a.c, persoanele dializate, imobilizate sau nedeplasabile aflate la domiciliu se pot vaccina în cadrul Etapei a II-a a Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19.

Nucleul de coordonare va stabili traseele, logistica și personalul necesare, pentru vaccinarea persoanelor de pe liste, atât persoanele imobilizate sau nedeplasabile aflate la domiciliu, cât și membrii de familie care locuiesc în aceeași gospodărie, prin următoarele modalități stabilite în funcție de disponibilitatea existentă la nivelul fiecărui județ:

*  prin echipe de vaccinare mobile, care sunt parte a unor centre de vaccinare fixe;

*  prin solicitarea echipajelor de consultații la domiciliu ale serviciilor de ambulanță, cu suplimentarea acestora, fără afectarea capacității operative.

Atât persoanele imobilizate sau nedeplasabile, cât și persoanele dializate pot fi vaccinate fără programare pe platformă și se înregistrează în RENV la momentul revenirii echipelor mobile de vaccinare în centrul de vaccinare fix sau imediat după vaccinare, după modelul persoanelor din instituții rezidențiale.

Grupul de comunicare al CNCAV

COMUNICAT-vaccinare-pers.-dializate-si-nedeplasabile-21.01.21-1

Ne puteti urmări și pe: