Current track

Title

Artist


Are 97 de ani, dar nu vrea să audă de vaccin. La Parincea, bunicii au crezul lor

Written by on ianuarie 22, 2021

Bunicii noștri, oriunde ar fi, sunt bine. Cei rămași printre noi, în aceste timpuri complicate, ”simt o încercare”. Să se vaccineze anti-covid sau nu. De-a lungul anilor au trecut prin încercări mult mai grele. Acum, li se spune, la televizor sau la radio, că vaccinul îi salvează de un dușman care a întors lumea pe dos. Mulți dintre ei au rămas, acasă, singuri. Copiii lor, în încercarea de a avea un trai mai bun, au plecat să muncească în afara graniţelor. Sfatul specialiștilor e ca toată lumea să se vaccineze, iar populația 65 plus – ”în mod special”. Unii copii sau nepoți spun: mai bine – NU! O decizie grea. Ne oprim în comuna Parincea, unde sunt aproape 300 de persoane care s-ar încadra, acum, în procesul de vaccinare.

fotografii ilustrative

Vrem să aflăm ce se întâmplă cu bunicii noștri- dacă îi ajută cineva sau dacă vor să se vaccineze. Am vrut să vorbim cu primarul comunei Parincea – Sorin Roșu. Nu l-am găsit la primărie. O problemă personală – un deces în familie, din păcate. În schimb, am vorbit cu Elena Golea – asistentul social din comună.

”Nu-i putem obliga să se vaccineze. Avem aproape 300 de oameni trecuți de 65 de ani, dar nu sunt toți fără aparținători. Avem grijă de ei. Nu ne-a cerut nimeni ajutorul pentru a fi programat să se vaccineze anti-covid. Avem și un veteran, de 97 de ani, și nici el nu s-a vaccinat. La noi – nu a început vaccinarea. Când va începe, ne va spune medicul de familie, dar nu va fi o problemă pentru că la Parincea s-a făcut un centru de vaccinare.” Elena Golea – asistent social Primăria Parincea”

Comuna Parincea este o comună din județul Bacău, formată din satele Parincea, Barna, Mileștii de Jos, Milesștii de Sus, Nănești, Năstăseni, Poieni, Satu Nou și Vladnic. Comuna se află în estul județului, în zona cursului superior al râului Răcătău.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *