Melodia curentă

Titlu

Artist


Soții Trump îl pun pe șeful servitorilor Casei Albe să-i întâmpine pe soții Biden

Scris de pe ianuarie 19, 2021

Joe și Jill Biden vor fi întâmpinați de șeful administrației, care, printre altele, îi supervizează pe bucătarii, electricienii și servitorii Casei Albe.

Când Donald și Melania Trump vor părăsi Casa Albă în dimineața zilei de 20 ianuarie, cei doi vor fi încă, tehnic, președintele și Prima Doamnă a Americii. Cel puțin până la prânz, când Joe Biden va fi oficial învestit președintele SUA. Cu toate acestea, soții Trump nu doar că nu vor participa la ceremonie dar au decis inclusiv să nu-i lase pe soții Biden să pună piciorul în reședința prezidențială atâta vreme cât Donald și Melania încă sunt acolo, gest calificat de CNN drept  deopotrivă snob și infantil.

Conform unuia dintre cele mai respectate ritualuri în democrația americană, de fiecare dată când are loc un transfer de putere la Casa Albă, președintele care părăsește funcția îl întâmpină pe cel pe cale să preia mandatul pe scările celebrei fațade de nord.

O tradiție de câteva sute de ani care a fost făcută țăndări de către soții Trump.  În după-amiaza învestirii lui Joe Biden în funcție, acesta va participa la o ceremonie oficială la cimitirul Arlington, alături de foștii șefi de stat Bill Clinton, George W. Bush și Barack Obama.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *