Ne puteti urmări și pe:

Prefectura Suceava a anunțat, joi, că în continuarea eforturilor depuse în vederea normalizării activității Serviciului Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Suceava, au fost dispuse noi măsuri. Astfel, a fost decisă suplimentarea cu 15 locuri/interval orar a locurilor alocate spre rezervare prin intermediul aplicației puse la dispoziție pe site-ul Instituției Prefectului, în vederea reexaminării la proba teoretică a candidaților.

Totodată, începând din data de 13 ianuarie până pe 18 ianuarie, a fost demarată activitatea de reprogramare, respectiv reexaminare a candidaţilor programaţi pentru examinarea la proba practică în perioada 05.01.2021-08.01.2021, respectiv 11.01.2021.

„Candidații vor fi informați cu privire la modificările survenite și data exactă a susținerii examinării prin intermediul școlilor de șoferi și a instructorilor auto”, precizează sursa citată.

Ne puteti urmări și pe: