Melodia curentă

Titlu

Artist


Doar 22 centre de vaccinare în județul Suceava, în loc de 30, cât se anunţase iniţial

Scris de pe ianuarie 13, 2021

În judeţul Suceava se vor organiza 22 de centre de vaccinare în 16 localităţi, cu 8 mai puţin decât se anunţase iniţial, a declarat prefectul Alexandru Moldovan. Astfel, în orașul Vatra Dornei va fi un singur de vaccinare, cu 3 echipe. Spitalul din Vatra Dornei asigură servicii medicale pentru 42 de mii de locuitori, din care 14.400 în municipiu, iar restul în localitățile arondate. Spitalul este situat la o distanţă de circa 110 km de Spitalul Judeţean Suceava şi la 80 de km de Spitalul Judeţean Bistriţa. Cea mai apropiată unitate spitalicească este Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, aflat la 35 de km.

Prefectul a anunțat că, dintre cele 7 spitale din judeţ, 6 vor rămâne cu centre de vaccinare pentru faza II şi III, iar Spitalul Municipal Vatra Dornei nu va mai avea un astfel de centru din motive de logistică.

Potrivit prefectului, sunt în curs de operaţionalizare cele 22 de centre de vaccinare, iar în municipiul Suceava vor fi cinci centre cu patru echipe de vaccinare pentru fiecare centru, estimându-se vaccinarea a 21.320 de persoane.

La Rădăuţi vor fi două centre cu patru echipe, la Fălticeni un centru cu cinci echipe, la Câmpulung Moldovenesc un centru cu cinci echipe, iar la Vatra Dornei un centru cu trei echipe.


Prefectul a precizat că, potrivit catagrafierii realizate de DSP Suceava, în judeţ sunt 113.946 de persoane cu vârste de peste 65 de ani, iar în centrele sociale sunt 1.500 de angajaţi şi 2.200 de beneficiari, toate aceste categorii urmând să intre în a doua etapă a vaccinării.

În ceea ce priveşte lucrătorii care desfăşoară activităţi din domeniile esenţiale au fost identificate 24.063 de persoane, dintre care doresc vaccinarea 7.778 de persoane, reprezentând circa 30%.

Din instituţiile publice sunt 6.059 de persoane, dintre care doresc vaccinare 2.603 de persoane, respectiv 42,96%.

Din domeniul apărării, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti sunt 3.108 persoane, iar 651 dintre acestea doresc vaccinarea, reprezentând 20,95%.

În ceea ce priveşte personalul din zona transporturi, doresc să se vaccineze 63,75%, din învăţământ 41,09%, iar din mass-media 56,06%.

Potrivit prefectului, până în prezent s-au vaccinat în judeţ 2.975 de cadre medicale din totalul de 8.008, iar procesul va continua.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *