Ne puteti urmări și pe:

O femeie și doi bărbați au ajuns în această după-amiază, 13 ianuarie, la Spitalul Municipal Fălticeni, după ce autoturismul în care se aflau a intrat în coliziune cu un autotren, la intrare în comuna Boroaia.

Accidentul s-a produs înainte de ora 14.00, în timp ce autoturismul Opel în care se aflau cele trei persoane circula pe DN 15C, care face legătura între Târgu Neamț și Fălticeni. La intrarea în comuna Boroaia, într-o zonă marcată cu linie continuă și în curbă pe un pod, autoturismul a intrat în coliziune cu un autotren, fiind proiectat apoi în parapetul din beton al podului.

În urma impactului, o femeie și doi bărbați aflați în autoturism au fost răniți, victimele fiind găsite conștiente și cooperante la sosirea echipajelor de ambulanță, care le-au preluat și transportat la spital. Polițiștii fac cercetări la fața locului pentru a stabili cine poartă vina producerii evenimentului rutier. 

Ne puteti urmări și pe: