Melodia curentă

Titlu

Artist


Cei 40 de angajați ai Prefecturii Bacău beneficiază de spor COVID de 30 la sută. Opinia publică vrea anularea sporului, iar premierul fentează răspunsul

Scris de pe ianuarie 13, 2021

Sporul COVID acordat angajaților din Prefecturi continuă să facă valuri printre oameni care lucrează la privat sau printre pensionarii care au muncit 45 de ani pentru o pensie de 1.300 de lei. În spațiul public, tot mai multe persoane își exprimă nemulțumirea despre beneficiile pe care le primesc angajații prefecturilor.

Din luna august, odată cu emiterea unei Ordonanțe de Urgență, angajații din prefecturi primesc un spor de 30 la sută la salariul de bază. Potrivit De acest spor beneficiază atât femeia de serviciu sau șoferii, cât și cei ceilalți angajați

În luna august a fost publicată OUG 131/07.08.2020 prin care s-a dat ”voie” la acordarea de sporuri COVID angajaților din Instituțiile Prefectului. Respectiva ordonanță a fost semnată chiar de actualul premier – Florin Câțu. Întrebat, astăzi, în cadrul unei conferinte de presă, de ce angajații prefecturii primesc acest sport, premierul a ocolit întrebarea de două dori, iar în final a răspuns: ”O să facem noul buget și vom vedea unde se regăsește acest spor”

”La nivelul Prefecturii județului Bacău, toți cei 40 de angajați beneficiază de acest spor Covid – 30 la sută. Inclusiv, șoferii” – Carmen Cioltan – purtătoarea de cuvânt a instituției.

Personalul instituțiilor prefectului implicat în activități de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, a cărui finanțare se asigură de la capitolul 51.01 „Autorități publice și acțiuni externe“, beneficiază de un spor de 30% la salariul de bază, cu excepția prefectului și subprefectului” se arată în OUG.

Acest spor se acordă pe baza unei evaluări a riscului la care aceștia se expun, dar și dacă a crescut volumul de muncă.

Personalul din instituțiile prefectului care va beneficia de acordarea sporului se stabilește prin ordin al prefectului la propunerea motivată a șefului nemijlocit, din care să rezulte activitatea și modul de implicare în prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și care au presupus un risc suplimentar și/sau un volum mai mare de muncă.” se arată în același OUG.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *