Ne puteti urmări și pe:

În perioada 01.01.2020 – 31.12.2020 comisarii din cadrul Gărzii de Mediu Bacău au efectuat un număr total de 858 controale, din care 179 controale la obiective planificate si 679 controale neplanificate.

Controalele efectuate au fost în proporție de 74 % în domeniul controlului poluării și 26 % în domeniul biodiversității. Pentru neconformitățile constatate au fost aplicate un număr de 105 sancțiuni contravenționale, din care 52 avertismente si 53 amenzi, cu o valoare totală aplicată de 1.312.000 lei.

Din numărul de 53 amenzi, 41 au fost achitate în termen, 9 contestate, 3 transmise la administrația financiară pentru executare silită. Amenda medie aplicată a fost de 24.754 lei. Au fost aplicate și 7 sancțiuni contravenționale complementare din care 2 dispozitii de desființări lucrări și 5 suspendări de activitate. De asemenea, a fost formulată și înaintată către APM Bacău o propunere de suspendare a actelor de reglementare.

„O situație deosebită întâlnită în cadrul acțiunilor de inspecție desfășurate în anul 2020 a fost sesizarea privind depozitarea neconformă a deșeurilor menajere de către UAT Sascut. Au fost aplicate trei amenzi în valoare totală de 200.000 lei și au fost stabilite măsuri pentru intrarea în legalitate.

În urma verificărilor pentru stabilirea cauzelor care au dus la constatarea unor depășiri la indicatorul PM10 la stația BC3 Onești au fost constatate neconformități privind gestiunea deșeurilor rezultate din prelucrea lemnului cu generare de emisii de pulberi în atmosferă la o societate din Onești. Au fost aplicate doua amenzi în valoare totală de 150.000 lei și propunere la APM de suspendare a autorizației de mediu”, precizează Nicu Daniel Ciorcilă, comisar șef al Gărzii de Mediu Bacău.

Ne puteti urmări și pe: