Current track

Title

Artist


13 ianuarie 2014. A murit actorul Mișu Fotino

Written by on ianuarie 13, 2021

Actor al Teatrului Naţional Bucureşti de peste 50 de ani, Mișu Fotino s-a născut pe 14 septembrie 1930, în Bucureşti. Copilăria şi adolescenţa și le-a petrecut la Braşov, unde tatăl său, Mişu Fotino – fondator al Teatrului de Stat din Braşov -, era actor.


A jucat împreună cu tatăl său încă de când era foarte mic, debutând la vârsta de şase ani, în piesa de teatru Coloniale. În 1952 a început să apară pe scena Teatrului Dramatic din Braşov.

A fost remarcat de marele regizor Sică Alexandrescu, care a decis să-l aducă la Bucureşti. Din 1956, a jucat la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti.Actorul Mihai Fotino a murit la vârsta de 83 de ani, luni,  în jurul orei 15.30, la Spitalul Elias, unde era internat de aproape o săptămână, după un accident vascular cerebral, potrivit Mediafax.
De asemenea, a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice. În februarie 2004, a primit Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, categoria D – Arta Spectacolului, în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului.
Mihai Fotino a jucat în numeroase filme şi producţii de televiziune precum Directorul nostru (1955), Telegrame (1959), Porto-Franco (1961), Codin (1963), Politică şi delicatese (1963), Titanic vals (1964), Amprenta (1967), Balul de sâmbătă seara (1968), Elixirul tinereţii (1975), Tufă de Veneţia (1977), Chiriţa la Iaşi (1987), Sexy Harem Ada-Kaleh (2001).


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *