Melodia curentă

Titlu

Artist


65.000 de elevi riscă să rămână cu mediile neîncheiate!

Scris de pe ianuarie 12, 2021

Circa 65.000 de elevi din România riscă să rămână cu medii neîncheiate pe semestrul I al anului școlar în curs din cauza imposibilității de a participa la orele desfășurate în sistem online. Luni, inspectorii școlari generali au fost convocați la o videoconferință pe temă cu ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu. La acest moment, a comunicat Ministerul Educației, conform datelor transmise de către unitățile școlare, un număr de circa 65.000 de elevi se află în situație de risc în primul rând din cauza imposibilității de acces la resursele tehnologice, dar și din alte motive precum neparticiparea la cursuri, situații medicale etc.

“În funcție de amploarea rezultatului va trebui să stabilim măsurile remediale. Va trebui să modificăm, spre exemplu, regulamentul de organizare și funcționare, care dă dreptul profesorilor să încheie media pe semestrul I cel mai târziu la 4 săptămâni de la începerea semestrului II, 8 februarie până pe 7 martie, sunt cele 4 săptămâni”, a spus ministrul Cîmpeanu.

 Pentru ca situația elevilor să poată fi rezolvată, sunt avute în vedere măsuri precum desfășurarea de activități remediale pe parcursul semestrului al II-lea, cu identificarea surselor de finanțare pentru plata cadrelor didactice; prelungirea perioadei de încheiere a situațiilor școlare neîncheiate în semestrul I, de la patru până la opt săptămâni de la revenirea la cursuri în semestrul al II-lea, dar și posibilitatea încheierii mediilor cu minimum două note, indiferent de numărul orelor alocate săptămânal fiecărei discipline, a comunicat Ministerul Educației.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *