Melodia curentă

Titlu

Artist


Poliția îți poate lua cățelul sau pisica, daca îi rănești

Scris de pe ianuarie 8, 2021

La data de 16 octombrie 2020, în Monitorul Oficial al României, a fost publicată O.U.G. 175/2020 pentru completarea unor acte normative cu incindenţă în protecţia animalelor, anunță într-un comunicat IPJ Neamț.

Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor, republicată, cu completările ulterioare, reglementează situația tuturor animalelor, inclusiv a celor sălbatice, consfințind o serie de drepturi și obligații atât în sarcina deținătorilor acestora, cât și în sarcina autorităților și instituțiilor statului, întrucât deţinătorii de animale au în mod obligatoriu şi responsabilităţi privind întreţinerea şi supravegherea acestora, tratamentul aplicat animalelor excluzând orice act de cruzime şi violenţă.

Prin actul normativ menționat, polițiștii sunt abilitați să emită un ordin de plasare a animalului în adăpost pentru o perioadă determinată, în vederea înlăturării unor comportamente inadecvate care se exercită, în mod direct sau indirect asupra animalelor și care le pot afecta în mod ireversibil viaţa sau bunăstarea.

Potrivit noilor modificări legislative din domeniul protecției animalelor:

Art. 24^1 (1) Polițiștii din cadrul Poliției Române care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că un animal se află într-o situație de pericol emit, de îndată, ordin de plasare a animalului în adăpost pentru o perioadă de 45 de zile.

(2) În sensul alin. (1), prin animal aflat într-o situație de pericol se înțelege animalul aflat în oricare dintre următoarele situații:

a) animal care a fost rănit sau schingiuit;

b) animal care a fost implicat în lupte între animale sau cu animale;

c) animal domestic sau animal sălbatic captiv asupra căruia a fost practicat tirul;

d) animal folosit pentru dresajul altor animale sau pentru a controla agresivitatea altor animale;

e) animal domestic expus forțat la temperaturi foarte ridicate ori foarte scăzute;

f) animal din speciile ecvidee, bovine, ovine și caprine aflat, fără supraveghere, pe căile de circulație publică.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *