Melodia curentă

Titlu

Artist


Zece persoane reţinute de poliţişti pentru lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice, distrugere şi încăierare

Scris de pe ianuarie 4, 2021

 Poliţiştii au identificat şi reţinut zece bărbaţi care, la data de 31 decembrie 2020 ar fi provocat scandal pe drumul sătesc din comuna Coloneşti şi s-ar fi lovit reciproc, distrugând scânduri dintr-un gard.

La data de  31 decembrie 2020, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Traian au fost sesizaţi de un bărbat de 32 de ani, din comuna Coloneşti, cu privire la faptul că, mai multe persoane tulbură liniştea publică, pe drumul sătesc.

În urma activităţilor de cercetare şi investigare efectuate, poliţiştii au stabilit că, şase bărbaţi, cu vârste cuprinse între 23 şi 61 de ani, în timp ce se aflau pe drumul sătesc din comuna Coloneşti, în dreptul imobilului aparţinând unei femei de 40 de ani, ar fi provocat scandal şi s-ar fi lovit reciproc cu scânduri smulse din gardul imobilului cu alte şase persoane, cu vârste cuprinse între 18 şi 47 de ani. În încercarea de a aplana conflictul, femeia de 40 de ani ar fi fost lovită de un tânăr de 25 de ani.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice, distrugere şi încăierare.

Zece persoane au fost reţinute de poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore şi urmează a fi prezentate Parchetului cu propuneri legale.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *