Current track

Title

Artist


Elena Farago, poeta fără copilărie care a scris pentru copii: „viaţă de roman, subiect de dramă“. A fost prietenă cu Iorga şi angajata lui Caragiale

Written by on ianuarie 4, 2021

Elena Farago s-a născut la Bârlad într-o familie de origine greacă – Francisc şi Anastasia Paximede. A urmat primele clase la pensionul din oraş şi doar două clase secundare. A fost nevoită să-şi întrerupă studiile în urma morţii mamei sale. La doar 17 ani şi-a pierdut şi tatăl, ceea ce a agravat situaţia materială a tinerei şi a fraţilor ei.     

Ajunsă la Bucureşti, a intrat ca guvernantă în familia lui Ion Luca Caragiale.

Aici îl cunoaşte pe tânărul economist Francisc Farago care i-a devenit soţ.

Într-un interviu din 1927, poeta a recunoscut că anii petrecuţi în casa lui Caragiale au fost cei mai frumoşi ani din tinereţea ei.
În 1906, la îndemnul marelui istoric Nicolae Iorga, a publicat volumul „Versuri”, un volum foarte bine primit de cititori şi critica literară.Eugen Lovinescu aprecia că ”prin profunzimea sentimentului din care porneşte şi a emoţiunii ce răsare… prin reducerea poeziei la principiile ei fundamentale, cât şi prin originalitatea formei, Elena Farago este cea mai patetică şi mai personală poetă a generaţiei noastre literare”.
La rândul său, Liviu Rebreanu aprecia că Elena Farago este „un suflet rar, care vibrează atât de complex”. Poeta şi-a publicat poeziile sale în „Adevărul”, „Epoca”, „Zeflemeaua” sub pseudonimele Ileana, Fatma, Andaleuza. A devenit îndrăgită mai ales pentru poeziile scrise pentru copii: „Căţeluşul şchiop”, „Gândăcelul”, „Cloşca”, „Sfatul degetelor”, „Motanul pedepsit”, și altele. În 1908 i-au apărut volumele „Şoapte din umbră” şi „Din traista lui Moş Crăciun”. Poeziile sale au câştigat aprecieri unanime. În 1931, regele Carol al II-lea i-a conferit medalia „Bene Merenti”, clasa a I-a, pentru merite culturale şi ordinul „Meritul Cultural” Cavaler clasa a II-a, pentru litere şi opere literare. . În 1938, ca o recunoaştere binemeritată a operei sale, Elena Farago a fost distinsă cu Premiul Naţional pentru Literatură. Poeta s-a stins din viaţă în 1954 la Craiova.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *