Melodia curentă

Titlu

Artist


Curtea de Apel Bacău îl trimite în Franța pe unul dintre cei mai mari jefuitori din Europa

Scris de pe ianuarie 1, 2021

Reţinut pentru un jaf de 1,1 milioane de euro la un magazin de bijuterii din Franţa, Ioan Vadana, originar din Săvinești-județul Neamț, va fi extrădat în Franţa. Decizia le aparține judecătorilor de la Curtea de Apel Bacău.

”Dispune predarea persoanei solicitate autorităţilor judiciare din Franţa, sub condiţia prevăzută de art.97 alin.2 din Legea nr.302/2004, în sensul că dacă se va pronunţa împotriva persoanei solicitate o pedeapsă privativă de libertate, aceasta să fie transferată în România pentru executarea pedepsei. Dispune arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autorităţile din Franţa“, conform instanţei.

Ioan Vadana a fost prins la 7 ani de la faptă. Vadana este unul dintre membrii Academiei Infractorilor din România, acuzat că a comis mai multe jafuri, cea mai mare lovitură fiind dată la un magazin de lux din inima Parisului.

Autorităţile judiciare franceze au solicitat recent extrădarea lui Ioan Vadană acuzat că a comis mai multe jafuri pe teritoriul francez, alături de alţi români. El a fost unul dintre membrii bandei care în octombrie 2013, în toiul zilei, a executat un jaf armat magazinul de ceasuri de lux Vacheron Constantin, pe Rue de la Paix la doi paşi de celebra Place Vendôme şi la 200 de metri de Ministerul Justiţiei. Jaful pus la cale de infractorii români a avut loc pe 4 noiembrie 2013, la ora 11.35. 

 Academia Infractorilor care a speriat Europa a fost înfiinţată în anul 2011, liderul – Marin Botez recrutând persoane din judeţul Neamţ.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *