Current track

Title

Artist


S-au deschis restaurantele pentru Revelion. Când începe școala?

#Postat de on decembrie 30, 2020

Liber la restaurante, dar ușile școlilor când se vor deschide? Primarul Bacăului – Lucian Daniel Stanciu Vizitetu spune că orașul pe care-l conduce are o rată de 2,6 ceea ce ar înseamna că elevii s-ar putea întoarce la școală, fie și prin rotație. Edilul preconizează că pe 11 ianuarie 2021 – totul va reveni la normal, mai ales dacă rata de infectare va scădea, conform așteptărilor personale.

Desigur, totul ține și de ordinul sau ordinele care vin de la București.

Revenirea elevilor în bănci este o urgenţă de grad zero, susține Sorin Câmpeanu, care precizează însă că acest lucru se va întâmpla doar dacă nu va creşte cu mult numărul de îmbolnăviri după sărbători.

Pisica e aruncată în ograda Ministerului Sănătăţii

”E ministerul care va lua decizia finală. S-ar putea întoarce în bănci, în prima fază, preşcolarii, elevii care vor susţine examenele naţionale, dar şi cei din mediul rural care nu au avut acces la cursuri online.” – Sorin Câmpeanu – ministrul Educației

Nu se vor încheia mediile

Ministrul educației trage un semnal de alarmă și spune că se apropie finalul semestrului 1 și există pericolul neîncheierii mediilor pentru un număr mare de elevi. ”Am cerut o situaţie în acest sens cu termen pe 11 ianuarie care să fie o radiografie reală completă a elevilor pe fiecare judeţ”.

Conform calendarului şcolar, elevii sunt în vacanţă până pe 11 ianuarie când vor relua cursurile, cel mai probabil online, urmând ca pe 30 ianuarie să intre din nou în vacanţă intersemestrială timp de o săptămână, până pe 8 februarie.

În Bacău, școlile s-au închis pe 9 octombrie 2020, prin decizia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bacău. Ministrul educaţiei ia în calcul data de 8 februarie, părinţii însă vor mai repede.

Conform calendarului şcolar, elevii sunt în vacanţă până pe 11 ianuarie când vor relua cursurile, cel mai probabil online, urmând ca pe 30 ianuarie să intre din nou în vacanţă intersemestrială timp de o săptămână, până pe 8 februarie.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *