Current track

Title

Artist


A doua zi de Crăciun: Soborul Maicii Domnului

Written by on decembrie 26, 2020

În a doua zi de Crăciun, Biserica Ortodoxă celebrează Soborul Maicii Domnului, prin care este omagiată Maria, mama lui Iisus. Sărbătoarea este unul dintre cele cinci praznice din anul bisericesc care sunt închinate Fecioarei Maria.
Potrivit Basilica.ro, agenția de presă a Bisericii Ortodoxe Române, „sobor” înseamnă adunare de oameni, iar în cadrul liturgic el exprimă chemarea spre slujbă cât și adunarea în jurul sfântului prăznuit pentru ca aceasta prin rugăciunile sale să mijlocească în fața lui Dumnezeu pentru noi.

Fecioara Maria, ocrotitoare a creștinilor

Soborul are loc, de obicei, după o mare sărbătoare și este pomenit sfântul sau sfânta care s-a făcut unealta lui Dumnezeu pentru împlinirea planului divin. Astfel, după ce a început să fie sărbătorit Soborul Maicii Domnului, acesta a devenit model de sărbătoare și pentru alți sfinți precum Soborul Sf. Ioachim și Ana, Soborul Sf. Ioan Botezătorul sau Soborul Sf. Arhangheli.

Astfel, Biserica a decis ca, a doua zi după ce creștinii celebrează nașterea lui Iisus Hristos, să fie sărbătorită mama acestuia, împreună cu cei care i-au fost aproape în acele zile. Pentru ortodocși, Maria reprezintă iubirea milostivă, smerită, ocrotitoare și a devenit icoană vie a Bisericii.

Totodată, Fecioara Maria este socotită ca ocrotitoarea tuturor creștinilor, mediatoare între oameni și Dumnezeu. Tot ea este socotită ocrotitoarea familiei creștine.

Tagged as

Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *