Melodia curentă

Titlu

Artist


Sute de colete cu alimente trimise din România și Republica Moldova au fost distruse în Franța (Foto/Video)

Scris de pe decembrie 21, 2020

Sute de colete ce conțineau peste o tonă de alimente, trimise din România și Republica Moldova în Franța, au fost distruse de autoritățile de la Nisa. Au fost confiscate, de asemenea, cantități importante de țigări și alcool. La acțiunea de amploare ce a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute au participat polițiștii municipali, ofițerii vamali şi cei ai direcției regionale de mediu de la Nisa.

Microbuzele au sosit din România și Moldova, umplute cu pachete care conțineau mărfuri perisabile. Livrările aveau loc pe stradă, în cartierul Eglise Russe. „500 de colete, deci 500 de clienți vin în cartier și îl paralizează”, a spus Richard Gianotti, șeful poliției municipale, alertat de acest fenomen recurent al vânzărilor stradale.

Au fost confiscate produse alimentare perisabile (brânză, preparate din carne etc.), ce erau transportate fără respectarea normelor în vigoare valabile la nivel european, dar și 240 de pachete de țigări și 250 de litri de alcool.

„Modalitatea francezilor a fost foarte abuzivă. I-au dus la parcarea din regiunea MIN, acolo au chemat o maşină de gunoi. În această maşină au fost aruncate tot ce este carne, alcool, produse de acasă, brânză”, a spus Titi Zemba, reprezentant al diasporei Republicii Moldova, citat de publika.md.

Șoferii au fost amendați și trei dintre cele patru autoutilitare pline cu bunuri au fost confiscate. Acestea vor fi returnate după achitarea amenzilor vamale plătite. Cu această acțiune, administrația orașului Nisa speră să descurajeze noile transporturi ilegale din țările estice.

Foto/Video: Titi Zemba


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *