Current track

Title

Artist


Peste 300 de angajați M.A.I., implicați în acțiuni de verificare a respectării măsurilor sanitare în Vaslui

#Postat de on decembrie 18, 2020

Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui, cu sprijinul Instituției Prefectului – Județul Vaslui,  Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, Poliției Locale și al Direcției de Sănătate Publică, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020.

Au fost derulate 22 de misiuni specifice și acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate în mod special zonele aglomerate, centrele comerciale, piețele, târgurile, restaurantele și terasele, precum și mijloacele destinate transportului de persoane.

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate peste 30 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, peste 150 de mijloace de transport persoane (dintre care peste 110 destinate transportului în comun de persoane) și au fost legitimate peste 870 de persoane.

Echipele de control au depistat 76 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional conform Legii nr. 55/2020, cu amenzi în cuantum de peste 11.250 lei.

Totodată, polițiștii au depistat și 38 de persoane care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație, fiind aplicate sancțiuni în valoare de 7.500 lei.

344-Comunicat-IPJ-Vaslui-18-dec-2020-actiuni-COVID


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *