Melodia curentă

Titlu

Artist


Joe Biden, ales oficial de Colegiul Electorilor al 46-lea preşedinte al SUA

Scris de pe decembrie 15, 2020

Într-un discurs pe care l-a susținut luni seara, noul președinte american, Joe Biden, a declarat că statul de drept, constituţia Statelor Unite ale Americii, precum şi voinţa poporului american au triumfat şi că ”este timpul să întoarcem pagina”.

El a precizat că victoria vine în contextul în care democraţia din SUA a fost testată, forțată şi ameninţată, dar s-a dovedit puternică. 

,,Flacăra democraţiei a fost aprinsă în această naţiune în urmă cu mult timp. Şi acum ştim că nimic, nici măcar o pandemie sau un abuz de putere, nu o poate stinge. Este speranţa mea sinceră că nu vom mai vedea vreodată pe cineva să fie supus unor astfel de ameninţări şi abuzuri ca în alegerile acestea. Este pur şi simplu de neconceput”, a spus Joe Biden. 

„În această bătălie pentru sufletul Americii, democraţia a învins. Noi, oamenii, am votat. Încrederea în instituţiile noastre a fost păstrată. Integritatea alegerilor noastre a rămas intactă. Astfel, este timpul să întoarcem pagina, aşa cum am făcut de-a lungul istoriei, pentru a ne uni, a ne vindeca”, a spus Joe Biden.
Joe Biden a obținut peste 300 de voturi ale electorilor, deși avea nevoie doar de 270 pentru a deveni președinte. Urmează centralizarea voturilor din cadrul Colegiului Electoral și validarea lor de către Congresul American.  Apoi, ceremonia de învestire va avea loc pe data de 20 ianuarie 2021.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *