Current track

Title

Artist


Cunoscutul medic Iosif Koszeghi a încetat din viață

Written by on decembrie 13, 2020

Medicul chirurg Iosif Koszeghi a încetat din viață în cursul acestei dimineți la un spital din Cluj. Medicul a fost confirmat pozitiv la coronavirus acum ceva timp și a fost internat inițial la Spitalul din Bisericani. Evoluția stării lui de sănătate a necesitat transferarea lui la o clinică din Cluj.

Din cauza evoluției infecției cu noul coronavirus precum și a altor afecțini medicale de care suferea, medicul a fost transferat la Secția ATI din cadrul spitalului clujean. Virusul a fost din nefericire mai puternic, iar în cursul acestei dimineți cunoscutul medic Iosif Koszeghi, Iosif Koszeghi, președintele Colegiului Medicilor Neamț, a încetat din viață, la vârsta de 71 de ani.

S-a născut pe 30 octombrie 1949, la Oradea, în județul Bihor. Din 1974 și-a început activitatea medicală, debutul fiind la Dispensarul Războieni, după care a urmat rezidențiatul, la București, iar peste trei ani avea să revină în Neamț, la Spitalul Bicaz. Din 1984 este chirurg la Spitalul Județean. Este preşedinte al Camerei Federative a Medicilor Piatra-Neamţ și preşedinte al Colegiului Medicilor Neamţ, din anul 2003.

Din anul 2014 Iosif Koszeghi era Cetățean de Onoare al Municipiului Piatra NEamț. „Îl cunosc de peste 30 de ani. A început meseria în mediul rural, a continuat cu specialitatea sa în domeniu. Zece ani a condus Secția Chirurgie a Spitalului Județean, profesional s-a realizat din examenul de doctor în științe medicale. De trei legislaturi e președintele Colegiului Medicilor Neamț. De asemenea, s-a implicat în foarte multe activități culturale”, a spus la acea vreme medicul Valeriu Andrița, consilierul local care a propus ca doctorului Koszeghi, să-i fie acordat acest merit.

Dumnezeu să-l odihnească!

Anul trecut medicul chirurg Iosif Koszeghi, a obținut medalie de aur la EUROINVENTUL de la Iași.

În perioada 16-18 mai 2019, la Iași s-a desfășurat cel mai mare eveniment de știință, cercetare și inovare ,,EUROINVENT”, la care au participat cercetători și inventatori din peste 40 de țări. Din județul Neamț a participat dr. IOSIF KOSZEGHI, medic chirurg dar și președintele Colegiului Medicilor din Neamț care a obținut în urma manifestării, medalia de aur.

Evenimentul a fost relatat pe larg Aici în Jurnaldeneamt


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *