Melodia curentă

Titlu

Artist


Reținut pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale

Scris de pe decembrie 8, 2020

Patru cetățeni din Republica Moldova  și-au  procurat cărți de identitate românești false, pe care intenționau să le folosească pe teritoriul Cehiei, respectiv Germaniei, pentru găsirea unor locuri de muncă.
  În Punctul de Trecere a Frontierei Albița, s-a prezentat pentru a intra în țară, cetățeanul moldovean G. R., în vârstă de 44 de ani, călătorind ca pasager într-un microbuz înmatriculat în Republica Moldova. Cu privire la cele constatate, G.R. a declarat că a procurat documentul de la un cetățean a cărui identitate nu o cunoaște, plătind suma de 200 euro și intenționa să o folosească pe teritoriul Cehiei.  Ceilalți trei cetățeni moldoveni au declarat că au procurat documentele prin intermediul unui site cu anunțuri, cu scopul găsirii unor locuri de muncă pe teritoriul Germaniei. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, respectiv complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *