Ne puteti urmări și pe:

Prezent astăzi în Bacău la inaugurarea tronsonului de Autostradă A7 – varianta ocolitoare Bacău, alături de premierul Ludovic Orban și de Lucian Bode, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat că toate piețele se redeschid începând cu acest sfârșit de săptămână.

După exprimarea mesajului de apreciere legat de inaugurarea celor 16 kilometri de autostradă, șeful statului a abordat problema pandemiei de coronavirus și a anunțat că măsurile luate de autorități au fost de natură să ducă la o ușoară scădere a cazurilor noi de infectare cu Sars Cov 2, context în care, de la sfârșitul acestei săptămâni, piețele se pot redeschide.

„Am putut să constatăm că, în ultimele săptămâni, numărul de persoane nou infectate în fiecare zi a scăzut semnificativ. Da, este adevărat că în perioada sărbătorilor poate s-a testat un pic mai puțin. Totuși, scăderea este clară și dați-mi voie să vă spun, fiindcă și aici sunt tot felul de interpreți politici: această scădere se poate constata cam peste tot în Europa. Deci, nu numai noi am luat măsurile juste, corecte, ci și alții, și această scădere nu este o întâmplare, nu este o „șurubare” la date, ci este o realitate în Europa și, din fericire, facem parte din țările unde se constată o reducere.

Asta fiind constatată, am discutat aceste chestiuni cu experții, cu specialiștii, și am decis ca, de la sfârșitul acestei săptămâni, să fie redeschise piețele. Asta este, cu siguranță, o veste bună și pentru producătorii care vor să vândă în piețe, dar și pentru românii care vor să-și facă provizii din timp pentru sărbătorile de iarnă”, a declarat președintele României.

Ne puteti urmări și pe: