Melodia curentă

Titlu

Artist


Administrația băcăuană nu le poate oferi oamenilor nevoiași o masă caldă. Bisericile și ong-urile salvează, cât pot, situația

Scris de pe noiembrie 29, 2020

O treime din populația României este expusă riscului sărăciei. Sute sau poate chiar mii de băcăuani merg la culcare flămânzi. Din păcate, în Bacău nu mai funcționează de ani buni o cantină socială a municipalității, care să le ofere oamenilor sărmani o masă caldă. Situația e tristă, iar în ajutorul autorităților vin, ca de multe alte ori, ong-urile și bisericile. A venit iarna, iar mulți băcăuani își petrec nopțile pe străzile orașului sub un carton, care le va ține de cald, iar o masă caldă e doar un vis din care se trezesc la fel de înfometați cum s-au culcat. Cantina socială din Bacău, acolo unde obișnuiau să se așeze la masă copii, pensionarii, invalizii, bolnavii sau persoanele cu venituri de 142 de lei /lună e închisă de ani buni.

Poate noua administrație are timp să se gândească și la cei care au nevoie de o masă caldă, mai ales pe timp de iarnă. Până când Bacăul va avea o cantină socială, planurile nu țin nici de foame și nici de cald, iar salvarea celor nevoiași vine de la Crucea Roșie Bacău și de la Așezământul Social -Filantropic ”Sf. Dimitrie – Narcisa” și de la Biserica SF Gheorghe, din cartierul Orizont, acolo unde copiii primesc o masă caldă.  

Bacăul e o familie mare din care fac parte oameni cu povești de viață cutremurătoare. Mulți dintre ei se zbat la limita supraviețuirii. Pe lângă masa caldă pe care o primesc zilnic, gratuit, mai sunt alte obligații morale ale noastre față de cei ai noștri.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *