Ne puteti urmări și pe:

Fiecare ”Cutie cu Bucurie” conține alimente ce asigură necesarul de bază pentru o familie formată din trei membri, pentru două săptămâni. Lista de alimente include: făină, mălai, ulei,  orez, bulion, griș, paste făinoase, conserve de carne, supă la plic, lapte UHT, biscuiți, conserve de fructe etc.

„Familiile din comunitățile vulnerabile, și așa greu încercate de lipsuri materiale, trec în această perioadă de pandemie prin cele mai dificile momente. Aceste familii se luptă tot mai mult cu sărăcia, iar asigurarea hranei zilnice a devenit cea mai mare provocare pentru ei.  Am primit cu bucurie inițiativa partenerului nostru tradițional, Carrefour România, de a le veni în ajutor cu pachete generoase cu alimente de bază. Suntem onorați să avem alături de noi parteneri generoși și implicați în problemele comunității.” – Ioan Silviu Lefter, director general Crucea Roșie Română.

Crucea Roșie Română va acorda în perioada următoare o atenție sporită familiilor nevoiașe și va căuta soluții pentru a veni în sprijinul cât mai multor familii afectate economic de pandemia COVID-19.  

Ne puteti urmări și pe: