Ne puteti urmări și pe:

Nouă luni de la primul caz de COVID-19 raportat în România: au fost înregistrate peste 400.000 de persoane testate pozitiv și am trecut de 10.500 de decese.

Au trecut 9 luni de la primul caz confirmat de Covdi-19în România. 9 luni de pandemie. Astăzi am trecut de 10.500 de decese, dar avem şi o rază de lumină: vaccinul ar putea ajunge în curând în ţara noastră.

Pe 26 februarie a fost confirmat primul caz de Covid 19, pe teritoriul României. Este vorba despre un tânăr de 25 de ani din județul Gorj. Bărbatul intrase la acel moment în contact cu un cetățean italian, care se afla în vizită în țara noastră.

De atunci și până acum au fost confirmate peste 440.000 de persoane cu Covid-19. A crescut numărul persoanelor infectate, iar din păcate se poate observa și o creștere în rândul deceselor, peste 10.500 de persoane și-au pierdut viața, în urma infectării cu SARS-CoV-2.

Bilanțul pandemiei după 9 luni

În nouă luni s-au înrătutățit și în sistemul de sănătate, unde presiunea a ajuns să fie mult prea mare din cauza numărului ridicat de infectări. Totodată, în acest caz se resimte și presiune din cazua numărului mare de persoane internate în ATI. În cursul zilei de miercuri, Grupul de Comunicare Strategică a raportat un nou număr record de pacienți cu forme severe, internați în secțiile de Antestezie Terapie – Intensivă. Este vorba despre 1.205 bolnavi de Covid-19 care primesc tratament în ATI, în stare gravă.

Vaccinul, ultima speranță în lupta cu SARS-CoV-2.
Ne puteti urmări și pe: