Current track

Title

Artist


Pelerinajul cu moaștele Sf. Ioan cel Nou a continuat în județ și s-a încheiat la Spitalul de Urgenţă Suceava

#Postat de on noiembrie 25, 2020

Procesiunea cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, condusă de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a continuat marţi în judeţul Suceava, când a ajuns în zonele Fălticeni și Gura Humorului. Totodată, racla cu sfintele moaște a ajuns și la Mănăstirea Putna, dar şi la Mănăstirea Cămârzani, din comuna Vadu Moldovei, fiind întâmpinată de obștea de maici și câțiva credincioși purtând în mâini lumânări aprinse.

De altfel, peste tot unde a poposit procesiunea respectivă s-a auzit dangăt de clopote și toți clericii și credincioșii au rostit o rugăciune invocând pe ocrotitorul Sucevei să îi apere și „să ridice această molimă”.

Pelerinajul s-a încheiat, marți seara, la Spitalul Județean de Urgenţă Suceava.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *