Current track

Title

Artist


Polițiștii numără amenzile: peste 500 în trei zile!

#Postat de on noiembrie 24, 2020

În ultimele 72 de ore, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii băcăuani împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai celorlalte instituţii cu atribuţii în domeniu, au desfăşurat acţiuni de verificare cu efective mărite pe raza întregului judeţ cu privire  la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

În cadrul acţiunilor, organele de control au verificat cu precădere respectarea măsurilor de izolare/carantinare de către persoanele faţă de care au fost dispuse aceste măsuri, documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuinţă, în intervalul orar 23.00-05.00, precum şi portul măştii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura, în toate spaţiile publice închise/ deschise.

De asemenea, poliţiştii rutieri, în colaborare cu inspectori din cadrul I.S.C.T.R. au desfășurat acțiuni pentru verificarea legalității efectuării transportului de marfă și persoane.

Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost verificate 551 de societăți comerciale, peste 750 de locaţii de interes şi peste 1000 de mijloace de transport.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate peste 500 de sancţiuni contravenţionale.

De exemplu, o patrulă de poliţie din cadrul Secţiei 1 Poliţie Bacău, ca urmare a constatării efectuate la o societate comercială din localitate cu privire la faptul că nu erau respectate prevederile legale în contextul pandemiei de Covid-19, au luat măsura sancţionării contravenţionale a angajatei, o femeie de 46 de ani, conform H.G.967/ 2020. Totodată, personalul de pază al magazinului şi vânzătoarea au fost instruiţi cu privire la prevederile legale ce trebuie respecatte în contextul Covid-19.

Polițiștii avertizează că astfel de acţiuni vor fi desfăşurate zilnic şi în perioada următoare, pe raza întregului  judeţ și recomandă tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție şi să nu se expună la riscuri!


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *