Ne puteti urmări și pe:

Cristea a început fotbalul la LPS Bacău și a debutat în Divizia A în 2001, pentru FCM Bacău. De-a lungul carierei din România, veteranul Andrei cristea a evoluat pentru Steaua, Poli Timișoara, Dinamo, Universitatea Craiova, FC Brașov și Poli Iași, echipă la care evoluează și în prezent.  

“Este o satisfactie enormă. Este multă munca. E greu sa numeri până la 400, dar să joci 400 de jocuri. Am avut antrenori mari. Am debutat pe 1 iunie, de Ziua Copilului, într-un meci cu Gloria Bistrita.” – Andrei Cristea

A fost transferat la Steaua în 2004, echipă la care nu a reușit să câștige un loc în prima echipă. Doi ani mai târziu, Cristea a ajuns la FC Timișoara. După ce nu a impresionat la Timișoara, a fost împrumutat la Poli Iași pentru cea de-a doua parte a sezonului 2007-2008, unde a contribuit la salvarea de la retrogradare a echipei. În urma acestor prestații, a ajuns la Dinamo București. Nici aici nu și-a găsit locul în echipa de start, în primul sezon, fiind din nou împrumutat la Iași. La revenirea la Dinamo, în 2009, a obținut și postul de titular și a profitat de ocazia ivită, devenind golgheter al campionatului. În sezonul 2010-2011 a jucat în nota echipei, marcând doar patru goluri în 11 meciuri. În ianuarie 2011 a acceptat oferta venită de la echipa germană Karlsruher SC, care l-a mai dorit și în vara anului 2010. La începutul sezonului 2012-2013, Cristea s-a reîntors la Dinamo liber de contract. Însă din cauză că nu și-a găsit locul în echipă, a plecat la FC Brașov. În 2015 a ajuns la Salernitana – liga a III, iar mai apoi la AS Martina Franca.

Cristea a jucat în zece meciuri pentru echipa națională.

Ne puteti urmări și pe: