Current track

Title

Artist


Părintele Galeriu – cel mai de seamă predicator român al secolului XX

#Postat de on noiembrie 21, 2020

Motto: „Părintele Galeriu, când vorbeşte, te conectează la Dumnezeu. În comparaţie cu el, ceilelţi preoţi nu predică, silabisesc… Eram odată cu nişte tineri, nu mai stiu despre ce le vorbeam, şi unul sare şi îmi zice admirativ: DomnuleŢuţea, vorbiţi de parcă aţi fi Părintele Galeriu! Eu, care înclin să mă cred genial, era gata să mă supăr… Pe urmă, gândindu-mă mai bine, m-am simţit onorat!” – Petre Ţuţea.

Bun predicator, duhovnic și profesor, părintele s-a născut în anul 1918 în satul Răcătău-Răzeși din județul Bacău.

După încheierea studiilor teologice a fost numit preot în județul Prahova, iar din 1974 a devenit slujitor la Biserica Sfântul Silvestru din București.

Din anul 1973 a activat pe rând ca spiritual, lector și profesor titular la catedra de Catehetică-Omiletică din Institutul Teologic Universitar din București. Din anul 1992 a devenit profesor consultant și conducător de doctorat la Universitatea din București.

De asemenea, în perioada 1988-2003 a continuat să activeze ca profesor consultant șl îndrumător pentru teze de doctorat în cadrul aceleiași Facultăți.

A fost membru în Comisia de dialog ortodox-reformat din partea Bisericii noastre, vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor (din 1990).

Un moment greu pentru părintele Constantin Galeriu a fost în 1952. Părintele a fost arestat și trimis în ancheta Securității din Ploiești.

Începând cu 16 ianuarie 1953 a prestat muncă obligatorie la colonia Peninsula-Valea Neagră de la canal, apoi din 13 octombrie același an a fost mutat la centrul de triere Văcărești de la București.

Totuși, a fost eliberat la 23 octombrie același an, revenind în mijlocul familiei și al păstoriților săi.

Autor a numeroase studii, articole, volume de predici și cărți de o rară profunzime teologică, dintre care multe au fost traduse și în străinătate, părintele a fost un împătimit al cărții.

Părintele a trecut la cele veșnice în ziua de 10 august 2003 la București.

Tagged as

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *