Ne puteti urmări și pe:

În popor, această mare Sărbătoare mai este numită și Ovidenie, Vovidenie sau Obrejenie.

Povestea este una destul de tristă. Părinții Feciorei Maria, Ioachim și Ana nu au putut avea un copil până la o vrâstă destul de înaintată, însă după ani de rugăciune, Dumnezeu le-a dăruit o fiică.

După minunea făcută, cei doi i-au promis Domnului că fiica îi va fi închinată Lui, iar asta s-a și întâmplat. Atunci când a împlinit vârsta de trei ani, Maria a fost dusă la Templul din Ierusalim în casa Domnului. Ziua de 21 noiembrie reprezintă prima zi din Postul Crăciunului, sărbătoarea fiindrecunoscută ca aducătoare de noroc și bucurie. Totodată, credincioșii păstrează pentru sărbătoare o serie de tradiții și obiceiuri, prima dintre acestea fiind dezlegarea la pește.

O altă tradiție respectată pe 21 noiembrie de credincioși este legat de ofrande și pomeniri. Creștinii împart bucate de post și preparate din pește, în special copiilor și oamenilor săraci. Preparatele sunt aduse înainte la Biserică pentru a fi sfințite de preot.

De asemenea, în ziua praznicului sunt pomeniți cei care au murit în condiții suspecte, înecați sau fără lumânare. Așadar, oamenii împart în memoria celor adormiți pachete cu pește, coșuri cu fructe, precum și o candelă care trebuie să fie aprinsă.

Ne puteti urmări și pe: