Current track

Title

Artist


Trei picturi și o sculptură, aparținând artistului plastic, sculptor, pictor și grafician Constantin Dimofte, au ajuns în patrimoniul Muzeului „Vasile Pârvan”

#Postat de on noiembrie 20, 2020

DIMOFTE, Constantin – sculptor, pictor, grafician (n. 2 aprilie 1934, Bârlad – m. 23 octombrie 1999, Galaţi). Vocaţia pentru artă l-a condus către Liceul de Artă „Nicolae Tonitza” din Bucureşti, pe care l-a absolvit în 1956, apoi s-a înscris la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”. A studiat sculptura cu maeştrii Lucian Murnu, Corneliu Medrea şi Constantin Baraschi. În 1960, după absolvire, s-a stabilit la Galaţi, unde alături de activitatea la catedră, ca profesor la Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin”, a participat la manifestările colective şi de grup ale Filialei locale a U.A.P., a trimis lucrări la expoziţii interjudeţene şi naţionale, şi-a organizat peste zece expoziţii personale în ţară şi peste hotare. În 1967 a devenit membru al U.A.P. Opere ale sale se găsesc în colecţii de stat şi particulare din ţară şi din Cehoslovacia, Polonia, Egipt, Israel, Franţa etc. A realizat lucrări de artă monumentală pentru oraşele Galaţi (Complexul Stadionului „Dunărea”, în colaborare), Tecuci, Focşani şi Brăila.

Constantin Dimofte, nãscut în Bârlad, a cerut  familiei,  înainte să se stingă din viață, să facă o donație importantă pentru Muzeul „Vasile Pârvan” din localitatea sa natală. Ieri, acest vis al său a fost îndeplinit: sora artistului,  Florica Maftei, a donat, prin notariat, trei tablouri și o sculptură, semnate Constantin Dimofte.

„Un nou bârlădean în patrimoniul muzeului! Un gest impresionant, mai ales din partea familiei care i-a respectat  ultima dorință”, a spus dr. Mircea Mamalaucă, directorul  muzeului bârlădean.

Lucrãrile de picturã si graficã constituie si ele mãrturia unui artist sensibil la culoare si la frumosul din jur.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *