Melodia curentă

Titlu

Artist


Mariana Elisabeta Cătănescu și-a preluat mandatul de inspector adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Vaslui

Scris de pe noiembrie 18, 2020

Mariana Elisabeta Cătănescu este noul inspector general adjunct al Inspectoratului Școlar Vaslui numită provizoriu  în locul Cristianei Botan, căreia i s-a încheiat mandatul luna trecută.

  Potrivit CV-ului său, publicat pe site-ul inspectoratului, a lucrat o perioadă ca învățătoare la Școala cu clasele I-IV din Drînceni, apoi ca educatoare la Grădinița din Lunca Banului și la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 din Huși, unitate unde din 2011 este profesor pentru învățământul preprimar. 

În 2017, a devenit membru în Corpul Național de Experți în managementul educațional, iar în 2018 a început studiile superioare la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Univ. „Al. I. Cuza”.

  A făcut parte din mai multe proiecte educaționale, a publicat două culegeri de poezii și câteva articole în cadrul unor simpozioane, precum „Noile educații”, publicat în cadrul simpozionului interjudețean „Să facem ceva pentru planeta noastră”. A primit două diplome de excelență din partea Inspectoratului Școlar Județean, în 2010 și în 2016, iar de anul acesta este vicepresedinte al Clubului Kiwanis Huși.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *