Ne puteti urmări și pe:

Cheltuielile cu sănătatea în România au fost echivalente cu 5,6% din Produsul Intern Brut, cel mai mic procent înregistrat în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, în condiţiile în care media estimată la nivelul UE este de 9,9% din PIB, după cum arată datele Oficiul European de Statistică (Eurostat). Bugetul a crescut în ultimii ani, dar și cheltuielile s-au înmulțit. În plus, statul nu investește în medicina de familie și în prevenție, iar managerii spitalelor nu sunt pregătiți,informează Mediafax.

„Avem manageri care nu sunt suficienţi pregătiţi. Avem manageri care sunt la influenţa politicului. La Neamţ au fost 8 manageri în ultimele 12 luni. Aşa ceva este inacceptabil. Vedem cazuri peste cazuri de corupţie mare, corupţie mică la nivelurile cele mai înalte”, a declarat pentru stiripesurse doctorul Marius Ungureanu, fost secretar de stat la Ministerul Sănătății.

Foto: Marius Ungureanu

,,Să vă dau un exemplu. De ce să internăm un pacient cu hipertensiv doar pentru monitorizarea tensiunii timp de șapte zile într-un spital care înseamnă nişte costuri enorme când acest lucru ar putea fi făcut în ambulator”, a precizat Marius Ungureanu

Ne puteti urmări și pe: