Current track

Title

Artist


Saturația oxigenului din sânge este unul dintre cei mai importanți factori în monitorizarea unui pacient confirmat cu SARS-CoV-2, fie el și asimptomatic

Written by on noiembrie 14, 2020

Managerul Institului „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, a explicat într-o intervenție la Digi24 că saturația oxigenului se măsoară cu niște aparate simple, care se găsesc în farmacii, sau chiar și cu ajutorul unor aplicații pe smartphone. Ele pot fi folosite eficient acasă și ne pot salva viața.

Un parametru care însă poate să indice o eventuală evoluție nefavorabilă este numărul de repirații într-un minut. În mod normal trebuie să avem 18 respirații într-un minut.

Când deja numărul de respirații ajunge la 30, avem deja o problemă care să ne facă să chemăm ambulanța la domiciliu și să mergem la primul spital, spune dr. Beatrice Mahler.

Când trebuie să ne îngrijorăm

Frecvență respiratorie,  se asociază cu o scădere a saturației de oxigen, dar probabil că nu toți avem la îndemână un pulsoximetru – sunt acele aparate mici, care se prind de un deget cu un clips și care măsoară nivelul de oxigen din sânge, foarte utile.Trebuie să ne facem probleme atunci când saturația scade sub 93 la sută și când pulsul crește peste 100.

Când apare insuficiența respiratorie severă

„Când acest procent de oxigenare scade sub 93 la sută, în interiorul corpului nostru, proteinele care sunt sintetizate de organism ca răspuns la inflamație încep să ocupe acei săculeți de aer (din plămân) și practic oxigenul pe care noi îl introducem în organism în momentul în care tragem aer în piept nu mai reușește să ajungă în sânge. Prin urmare, organele noastre nu mai sunt oxigenate eficient și atunci apar și alte procese care pot să ducă la deteriorarea rapidă a organismului ,a explicat dr. Beatrice Mahler.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *