Melodia curentă

Titlu

Artist


Mandatul actualului manager de la Spitalul municipal „Dimitrie Castroian” Huși se va încheia pe 8 – 10 noiembrie

Scris de pe noiembrie 6, 2020

Mandatul actualului manager de la Spitalul municipal „Dimitrie Castroian” Huși se va încheia pe 8 – 10 noiembrie

Medicul Lucia Rotaru lucrează în Spitalul Huși din 1991, când a venit ca medic specialist în Obstetrică-Ginecologie.

Din 1999 până în 2003 a deținut funcția de șef de secție, iar în februarie 2003 a devenit, prin concurs, director general al Spitalului.

Au urmat apoi alte concursuri pentru postul de manager al instituției, în 2006, 2009 ,2014, 2017. 
 Mandatul actualului manager de la Spitalul municipal „Dimitrie Castroian” Huși se va încheia, ceea ce va însemna că, sub o formă sau alta, la unitatea medicală se va face schimbarea de gardă.  Primarul Ioan Ciupilan a afirmat public faptul că și-ar fi dorit ca, în baza unui concurs organizat mai din timp, predarea ștafetei să fie făcută unui manager stabilit prin concurs, însă, în situația de fapt, va fi nevoie de desemnarea unui director interimar.
 Medicul  Lucia Rotaru își poate trece în reperele activității o serie de realizări cu care se laudă unitatea medicală.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *