Current track

Title

Artist


Nemțenii cu dificultăți financiare primesc tichete sociale pentru mese calde

Written by on noiembrie 4, 2020

Printr-o Ordonanță guvernamentală au fost aprobate măsuri pentru sprijinirea categoriilor de persoane cele mai defavorizate, care beneficiază de mese calde pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde, acordate din fonduri externe nerambursabile și cofinanțare de la bugetul de stat.

Beneficiarii acestor tichete sunt:

1. Persoanele care au împlinit vârsta de 75 de ani sau peste această vârstă, care beneficiază de indemnizaţia socială pentru pensionari sau alte drepturi prin legi cu caracter special, plătite prin case teritoriale de pensii;

2. Persoane/familii fără adăpost, inclusiv persoanele/familiile care au fost evacuate, familiile cu copii care nu au domiciliu stabil şi familii monoparentale;

Instituția Prefectului Județul Neamț a solicitat autorităților administrației publice locale din județ și Casei Județene de Pensii Neamț comunicarea listelor cu cele două categorii de beneficiari. După centralizarea informațiilor primite a rezultat un număr de 9.156 beneficiari la nivelul județului Neamț (9.103 persoane peste 75 ani și 53 persoane fără adăpost).Lista beneficiarilor pe județ a fost înaintată Ministerului Fondurilor Europene, în vederea emiterii cardurilor. Lista beneficiarilor se actualizează lunar.Instituția Prefectului Județul Neamț va recepționa, săptămâna aceasta, cutiile în care vor fi livrate suporturile electronice pentru mese calde.După finalizarea recepției suporturilor electronice (card-urilor), Instituția Prefectului va distribui reprezentanților unităților administrativ – teritoriale plicurile care conțin suporturile electronice (card-urile) pentru mese calde, PIN-ul și lista unităților afiliate care oferă/ servesc/ livrează masa caldă.

Reprezentanții unităților administrativ – teritoriale vor înmâna destinatarilor finali plicurile livrate de emitentul card-urilor, în cel mai scurt timp posibil de la primire.

Fiecare beneficiar va primi un plic sigilat ce conține cardul, codul PIN și lista unităților afiliate care oferă/ servesc/ livrează masa caldă. Valoarea nominală a unui tichet social pe suport electronic pentru masă caldă este de 180 de lei/lună. Acestea vor fi alimentate lunar cu suma respectivă.

“Această măsură realizată de Guvernul României este una benefică și vine în sprijinul oamenilor fără adapost și a celor care au venituri reduse. Instituția Prefectului Județului Neamț gestionează implementarea acestui program cu sprijinul unităților administrativ teritoriale din județul Neamț. Sper că această sumă de bani să fie un real folos tuturor celor care nu își pot permite o masă caldă zilnică.“ a declarat astăzi George Lazăr, prefectul Județului Neamț.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *