Melodia curentă

Titlu

Artist


3 noiembrie – Ziua Vânătorilor de Munte

Scris de pe noiembrie 3, 2020

3 noiembrie – Ziua Vânătorilor de Munte

Vitejia lor, în  luptele anului  1917, a  fost cinstită  de  veteranii  de  război   din  Târgu-Neamț prin  ridicarea  unui  monument.

Astăzi, de ziua Vânătorilor de Munte, dl. primar, Vasilică Harpa şi dl. viceprimar, Vasile Apopei, împreună cu 3 militari din cadrul Unităţii Militare nr. 01037 Vatra Dornei, au depus la Monumentul Vânătorilor de Munte o coroană pentru a cinsti memoria şi jertfa eroilor căzuţi pe câmpul de luptă.

În  urma  cu  104 ani a fost înfiinţat în cadrul Armatei României, la Bucureşti, prima unitate de vânători de munte. Școala de schiori din  corpul vânătorilor de munte, corp organizat în trei batalioane, fiecare cu câte trei companii, a  devenit Batalion de  Vânători de  Munte.

Acesta, în 1917, redislocat la Târgu-Neamț, a fost împărțit în cinci companii de pușcași, două companii de mitraliere și o secție de telegrafie fără fir. Cu această organizare, vânătorii de munte au participat la luptele anului 1917, bătându-se la Târgul Ocna, Măgura, Cireșoaia și Coșna.

Dupa 20 de ani de la formarea acestui batalion, veteranii de razboi din Târgu-Neamt au luat initiaţiva ridicării unui monument dedicat acestui eveniment. Inaugurarea lui s-a facut la 28 iulie 1939 în prezenta regelui Carol al II – lea si a primului ministru din acea vreme – Armand Călinescu.

Sursa: https://www.facebook.com/100021455133321/posts/769845227073975/


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *