Melodia curentă

Titlu

Artist


Suntem la datorie, pentru siguranța cetățenilor!

Scris de pe octombrie 30, 2020

Suntem la datorie, pentru siguranța cetățenilor!



Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Vaslui au desfășurat o acțiune în trenurile de călători și stațiile de cale ferată de pe raza județului.   

Poliția Transporturi acționează zilnic în gări, aeroporturi și în trenurile de călători pentru respectarea măsurilor legale impuse de autoritățile naționale pentru prevenirea transmiterii virusului SARS-COV-2, precum și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. De la data desfășurării acțiunii, la sistemele de amplificare din stațiile de cale ferată rulează mesaje audio cu caracter preventiv realizate de Poliția Transporturi și difuzate cu sprijinul C.N. C.F.R. S.A. si S.N.T.F.C. C.F.R. Călători S.A.
În urma acțiunii, oamenii legii au aplicat 13 sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. 
  

Echipele de control au acționat în șapte trenuri de călători aparținând CFR, dar și operatorilor privați, opt stații de cale ferată, fiind legitimate peste 40 de persoane.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, dintre care 13 la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

De asemenea, au fost aplicate trei sancțiuni la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, una la H.G. 203/1994 pentru stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române și trei la alte acte normative. Valoarea sancțiunilor aplicate este de peste 5.500 de lei.
   ,,Purtarea măștii de protecție la bordul trenurilor CFR Călători este obligatorie pe toatã durata călătoriei, precum și în zonele de așteptare a trenurilor – stații de cale ferată, peroane, săli de așteptare. Suntem la datorie, pentru siguranța cetățenilor și vom aplica în continuare legea, în toate situațiile în care se impune luarea măsurilor legale”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *