Melodia curentă

Titlu

Artist


Reguli noi pentru testarea pacienților cu Covid! Se reduce aglomerarea din spitale

Scris de pe octombrie 29, 2020

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a aprobat ordinul prin care pacienții cu COVID-19 fără simptome sau cu forme ușoare nu vor mai fi internați, ci vor fi izolați la domiciliu, fiind monitorizați de la distanță de medicii de familie. În plus, potrivit ordinului publicat în Monitorul Oficial, pentru a reduce aglomerația de la unitățile de primiri urgențe, spitalele vor folosi și teste rapide pentru depistarea virusului, iar pacienții declarați vindecați nu vor mai fi testați timp de 3 luni, potrivit  g4media.ro.

Care sunt principalele reguli

-Pacientul pozitiv SARS-CoV-2 nu mai trebuie retestat Real Time PCR timp de 90 de zile de la vindecare. Sunt exceptate de la această regulă persoanele cu imunodepresii severe sau cele care dezvoltă simptomatologie clar sugestivă.

-Dacă retestarea totuşi se petrece, un rezultat pozitiv în perioada de 90 de zile de la vindecare nu poate fi considerat o nouă infecţie, cu excepţia categoriilor de persoane menționate.

-S-a creat cadrul legal pentru utilizarea testelor de detecţie a antigenelor SARS-CoV-2 pentru triajul persoanelor care prezintă simptome specifice COVID-19. Concomitent cu testul rapid se va face şi recoltare pentru Real Time PCR.

-Pacienţii cu rezultat pozitiv la testul rapid vor fi izolaţi imediat în zonele COVID.

-Pacienţii cu rezultat negativ la testul rapid vor fi menţinuţi în zona tampon, dacă prezintă simptome care necesită spitalizare. Dacă nu necesită spitalizare, aceştia vor fi lăsaţi la domiciliu până la primirea rezultatului.

-Pentru asimptomatici nu se recomandă în acest moment utilizarea testelor rapide.

După 14 zile de la data recoltării primului test pozitiv, pentru pacienții declarați vindecați de COVID-19, la reintrarea în colectivitate (loc de muncă, unitate de învățământ etc.) nu este necesar aviz epidemiologic și nici solicitarea unui test negativ pentru ARN SARS-CoV-2, precizează ordinul.

„Pacientul pozitiv nu mai trebuie retestat RT-PCR timp de 90 de zile de la vindecare, cu excepția persoanelor cu imunodepresii severe sau a celor care dezvoltă simptomatologie clar sugestivă. Dacă retestarea totuși se petrece, un rezultat pozitiv în perioada de 90 de zile de la vindecare nu poate fi considerat o nouă infecție, cu excepția persoanelor cu imunodepresii severe sau a celor care dezvoltă simptomatologie clar sugestivă”, prevede ordinul.

Ministerul a stabilit modul în care se va face triajul pacienților suspecți de COVID care ajung la unitățile de primiri urgențe, astfel încât să fie diminuată aglomerația de la spitale.

„Pentru triajul simptomaticilor, conform definiției de caz, în UPU/CPU, având în vedere necesitatea de a descongestiona cât mai rapid, dar în siguranță, aceste zone se pot utiliza teste de detecție a antigenelor SARS-CoV-2. Concomitent cu testul rapid se va face și recoltare pentru RT-PCR. Pacienții cu rezultat pozitiv la testul rapid vor fi izolați imediat în zonele Covid; pacienții cu rezultat negativ la testul rapid vor fi menținuți în zona-tampon dacă prezintă simptome care necesită spitalizare; dacă nu necesită spitalizare, acești pacienți vor fi lăsați la domiciliu până la primirea rezultatului RT-PCR. Pentru asimptomatici nu se recomandă la acest moment utilizarea testelor rapide”, stabilește ordinul ministrului Sănătății, care modifică Planul privind modalitatea de aplicare a măsurilor în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic de infectare cu virusul SARS-CoV-2.

Citiți articolul integral în g4media.ro


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *