Current track

Title

Artist


Concurs de film de scurt metraj cu tematică anticorupție si premii în bani.

#Postat de on octombrie 28, 2020

Direcția Generală Anticorupție în parteneriat cu Asociația Pro Democrația și Fundația Hanns Seidel România derulează în perioada octombrie – decembrie 2020 la nivelul național proiectul #Integritate2020.

Prin acest proiect se urmărește implicarea tinerilor cu vârsta de peste 16 ani și a tuturor cetățenilor în lupta anticorupție, prin realizarea unor filme educative de promovare a integrității, cu o durată cuprinsă între 3 și 5 minute, în cadrul unui „Concurs de film de scurt metraj cu tematică anticorupție”.

in cadrul proiectului sunt implicate personalități ale lumii cinematografice din România, precum Maia Morgenstern, Dorel Vișan, Tudor Giurgiu, Pavel Bartoș și Irina Margareta Nistor, care este chiar președintele juriului. Participă la concurs și riscă să fii “amendat”, pentru filmul câștigător, cu cel puțin 500 de euro. Poți, de asemenea, să primești “medalia TIFF guest” cu care vei putea viziona minimum 5 filme la Festivalul internațional de Film Transilvania. Acordă o șansă educației pentru promovarea integrității! ATENȚIE: data limită de înscriere este 20 noiembrie.

Participanții la concurs sunt încurajați astfel să ia atitudine împotriva corupției și să contribuie ei înșiși, prin viziunea lor creativă, la dezvoltarea unui comportament etic integru și a unei atitudini civice proactive și responsabile. Mai multe informații privind proiectul #Integritate2020, se pot obține accesând site-ul

rofaracoruptie.ro/proiecte/integritate-2020


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *