Melodia curentă

Titlu

Artist


98 de sancțiuni contravenționale pentru delicte silvice, 64 de metri cubi de material lemnos confiscat și o infracțiune prevăzută de Codul Silvic

Scris de pe octombrie 26, 2020

Acţiunea de combatere a delictelor silvice s-a soldat cu 98 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 34.500 de lei, s-au confiscat 64 metri cubi material lemnos în valoare de 42.800 de lei și s-a sancționat o infracțiune prevăzută de Codul Silvic.

Depozite de material lemnos, firme de exploatare, dar şi transportatori de material lemnos şi persoane fizice au fost verificate săptămâna trecută, în cadrul acţiunii „Action Day Forestry”, desfășurate de polițiștii vasluieni, împreună cu specialiștii Gărzii Forestiere Focșani – Biroul Garda Forestieră Județeană Vaslui și reprezentanții ocoalelor silvice.

În cadrul activităților desfășurate au acționat peste 105 forțe, dintre care 90 de polițiști, și au fost derulate 11 acțiuni şi 98 de controale, fiind verificate peste 210 vehicule.

Totodată, în urma abaterilor constatate, au fost aplicate 98 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 34. 500 de lei, și a fost confiscată cantitatea totală de 64 metri cubi material lemnos (din care 56 mc cherestea), valoarea acestuia fiind de peste 42. 800 de lei și a fost constatată și săvârșirea unei infracțiuni prevăzută de Codul Silvic (Legea nr. 46 din 2008).

Reamintim că sancţiunile prevăzute de legislaţia din domeniul silvic sunt cuprinse între 1.000 şi 8.000 de lei pentru persoanele fizice care taie sau sustrag arbori, indiferent de forma pe proprietate a terenului de unde provin, iar deţinerea ori transportul de material lemnos fără forme legale se sancţionează cu amendă între 1.000 şi 15.000 de lei.
Tot din categoria măsurilor complementare, materialul lemnos tăiat, deţinut sau transportat ilegal, se reţine în vederea stabilirii provenienţei şi/sau confiscă, iar în funcţie de împrejurările depistării, poate fi confiscat şi MIJLOCUL DE TRANSPORT şi uneltele folosite la tăierea materialului lemnos.




 



Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *