Melodia curentă

Titlu

Artist


Motociclist fără permis, accidentat de un şofer beat

Scris de pe octombrie 20, 2020

Un șofer de 67 de ani, din localitatea Capu Câmpului, are probleme cu legea, după ce s-a urcat băut la volan şi a accidentat un motociclist. Evenimentul rutier s-a petrecut luni după-amiază, după ce şoferul – care se deplasa dinspre centrul comunei Capu Câmpului spre comuna Valea Moldovei – a intrat în depășirea a două autovehicule staționate pe partea dreaptă a drumului, fără să se asigure. A pătruns pe contrasens şi a acroșat cu autoturismul o motocicletă condusă regulamentar, din sens invers, de un bărbat în vârstă de 29 de ani, din comuna Berchișești. În urma impactului, motociclistul a fost proiectat pe capota și parbrizul mașinii.

Iniţial, cei doi conducători de vehicule implicați în evenimentul rutier soldat aparent doar cu pagube materiale au încercat să se înțeleagă pe cale amiabilă. La un moment dat însă, bărbatul de pe motocicletă a acuzat dureri și a cerut intervenția unei ambulanțe. Echipajul medical l-a transportat la Spitalul Orășenesc Gura Humorului, după care a fost transferat la Spitalul Județean Suceava, unde a fost diagnosticat cu „traumatism cranio facial și traumatism gleznă dreapta”.

Ambii conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, la bărbatul de 67 de ani rezultatul fiind 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în cazul motociclistului rezultatul fiind negativ. Din verificările făcute de polițiști a rezultat că bărbatul care conducea motociclul nu avea permis, iar vehiculul condus de acesta nu era înmatriculat.

S-au întocmit astfel dosare penale pe numele ambilor bărbaţi. Pe numele şoferului de 67 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului” și pe cel al motociclistului în vârstă de 29 de ani, pentru comiterea infracţiunilor de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi ,,conducerea unui vehicul neînmatriculat”.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *