Ne puteti urmări și pe:

Direcția de Sănătate Publică Bacău pare depășită de numărul cazurilor de Covid înregistrate în ultima perioadă în județ. Cel puțin așa reiese din declarația Mihaelei Arim, directorul DSP Bacău, care a susținut pentru libertatea.ro că nu instituția pe care o conduce recomandă bolnavilor de COVID ce să facă după depistarea infecției. Discuția a apărut după ce un pacient a făcut dovada modului în care a fost tratat de DSP. 

A primit un mesaj sec de la DSP. “Stați acasă! Sunați DSP! Dacă aveți simptome medii/severe, apelați 112!”. După acest mesaj și un apel telefonic mai târziu, în care i s-a cerut o adresă de mail și i s-a spus de la DSP că va fi contactat cândva, săptămâna aceasta.

Directorul DSP Bacău, Mihaela Arim, susține că efectuarea anchetei epidemiologice pentru un pacient nu se poate face peste noapte și nici nu este necesar. „Suntem puțini, oamenii pică unul câte unul și avem 100 de cazuri pe zi. La DSP Bacău lucrează acum 103 oameni, și ar mai fi nevoie de 23”.

Lipsă de personal calificat

„În luna aprilie a fost demarată procedura de ocupare fără concurs pentru 23 de posturi suplimentare. Aceste posturi au avut valabilitate până pe data de 05.10.2020, dată la care au încetat contractele de muncă ale personalului angajat pe aceste posturi suplimentare. Începând cu data de 12.10.2020, au fost repartizate pentru DSP Bacău, prin OMS nr.1733/2020, 23 de posturi. În acest context, DSP Bacău a demarat procedura de ocupare fără concurs a posturilor vacante”, se arată într-un răspuns oficial al Direcției de Sănătate Publică Bacău, transmis libertatea.ro.

Citiți articolul integral în libertatea.ro.

Ne puteti urmări și pe: