Ne puteti urmări și pe:

Cursa Bergamo-Milano a companiei Blue Air a inaugurat, în această dimineață, redeschiderea Aeroportului Internațional „George Enescu” din Bacău, închis timp de două luni pentru lucrări de modernizzare a pistei și a sistemului de balizaj. „Deci, să zburăm de pe/ la pista Aeroportului Bacău. Cu două companii aeriene, deocamdată: Blue Air și Wizz Air. Probabil, cea mai modernă pistă/cel mai nou Terminal din România. Zboruri multe și în siguranță va dorim, ne dorim, dragi prieteni!”, au menționat reprezentanții Aeroportului Bacău, la primele ore ale dimineții.

Valoarea totală a lucrărilor de modernizare se ridică la 35 de milioane de euro, suma fiind acoperită în totalitate din fonduri europene nerambursabile. „Modernizarea cu bani europeni a pistei de la aeroport s-a încheiat: în total, 35 de milioane de euro investite în 2.500 metri de pistă nou-nouță, de pe care băcăuanii, și nu doar ei, pot zbura oriunde în Europa! Doar cerul este acum limita pentru cei care vor să călătorească decolând de pe Aeroportul Internațional George Enescu,” spune europarlamentarul Dragoș Benea.

 Odată cu redeschiderea aeroportului din Bacău își începe activitatea comercială și compania low-cost Wizz Air. Aceasta va zbura de pe aeroportul băcăuan către Bruxelles Charleroi, Larnaca, Billund, Memmingen, Liverpool, Luton, Bologna, Catania, Milano Bergamo, Roma Fiumicino, Torino și Treviso. La rândul său, Blue Air va zbura de la Bacău către Bruxelles Zaventem, Larnaca, Paris Beauvais, Koln, Munchen, Atena, Dublin, Milano Bergamo, Torino, Roma Fiumicino, Luton, București, Barcelona și Madrid, precizează site-ul de specialitate boardingpass.ro.

Ne puteti urmări și pe: