Ne puteti urmări și pe:

Antibiotice Iaşi a câştigat licitaţia pentru unul dintre cele mai utilizate antibiotice în pandemie.


Antibiotice Iaşi a câştigat licitaţia organizată de Comisia Europeană pentru produsul AmoxiPlus (amoxicilină/acid clavulanic – pulbere sterilă injectabilă) şi va livra, la solicitarea ţărilor europene, 2,75 milioane de flacoane, într-un interval de 12 luni, informează compania printr-un comunicat remis, vineri, AGERPRES.

Comisia Europeană a finalizat recent licitaţia prin care asigură ţărilor membre stocurile necesare, pentru cel de-al doilea val al pandemiei, cu antibiotice betalactamice (amoxicilină cu acid clavulanic şi piperaciclină cu tazobactam).

Amoxicilina cu acid clavulanic, alături de piperaciclina cu tazobactam, reprezintă principalele produse recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în tratamentul antiinfecţios.
Antibiotice este singura companie farmaceutică din România care deţine un flux de producţie pentru pulberi sterile injectabile, primul produs fiind fabricat în 1955. Standardele de calitate implementate pe acest flux de producţie au fost recunoscute şi avizate FDA SUA (Food and Drug Administration).

Produs de peste 30 de ani, acest antibiotic de generaţie superioară este vândut de Antibiotice Iaşi în spitalele din România, Marea Britanie, Vietnam, Ungaria, Lituania, Irak, Yemen. AGERPRES

Ne puteti urmări și pe: