Ne puteti urmări și pe:

Polițiști în uniformă și în ținută civilă controlează dacă se respectă regulile.

Astăzi, în prima parte a zilei, polițiștii au acționat la Târgul Auto de la Cumpărătura și la piața de la Vicovu de Sus. De asemenea, au fost efectuate controale în piețele din Siret și Suceava și au fost verificate mijloacele de transport în comun. Doar în ultimele ore, polițiștii au aplicat 159 de sancțiuni contravenționale la Legea 55/2020 în valoare de 19.000 lei. Totodată, au fost verificate 140 de societăți comerciale cu privire la respectarea legislației Covid19.

Acțiunile se încadrează în măsurile dispuse la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, prevenirea infectării cu Covid 19 fiind o prioritate națională ce presupune un mod de acțiune integrat al tuturor instituțiilor și entităților cu atribuții în domeniu dar și un grad crescut de responsabilitate socială.

Acțiunile au în primul rând un rol de responsabilizare și conștientizare a cetățenilor cu privire la pericolele asociate nerespectării măsurilor de siguranță.

Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja sănătatea și viața, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.

Ne puteti urmări și pe: