Ne puteti urmări și pe:

Iohannis: Propunerea CE privind reducerea emisiilor de gaze ar putea fi acceptată de România, în anumite condiţii

Inline image

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, joi şi vineri, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European, context în care a afirmat că propunerea Comisiei Europene cu privire la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră ar putea fi acceptată de România, în anumite condiţii.  

,,Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că propunerea Comisiei Europene cu privire la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 este una foarte ambiţioasă, care ar putea fi acceptată de către România, în anumite condiţii. În acest sens, preşedintele României a menţionat faptul că atingerea acestei ţinte va depinde de instituirea unor mecanisme de sprijin şi flexibilităţi adaptate nevoilor şi specificului statelor membre. De asemenea, trebuie luate în considerare eforturile de decarbonizare anterioare, precum şi diferenţele de dezvoltare dintre statele membre, astfel încât partajarea eforturilor la nivelul Uniunii să se realizeze de o manieră echitabilă”, arată Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat transmis Agerpres.

Ne puteti urmări și pe: